Revizie pentru Smart Fortwo

Cum sa faci revizia la un Smart Fortwo? Nu e atat de complicat. Ai nevoie de cateva scule si rabdare. O revizie simpla vine cu ulei si filtre: filtru de ulei, filtru de aer, filtru de combustibil si filtru de polen/habitaclu. E indicat sa purtati manusi pentru a evita petele de ulei si zgarieturile pe maini.

Smart Fortwo 450

In cazul modelului 450 fata de restul sculelor, e nevoie in plus de o pompa de extragere a uleiului pentru ca nu are buson de scurgere a uleiului.

Sa incepem cu uleiul. Dupa desfacerea capacului metalic de pe motor, se desface busonul de ulei si se scoate joja de ulei. Aveti nevoie de o pompa de extragere a uleiului, de la care luati furtul de extragere si il introduceti pe tubul jojei pana spre capatul lui. Nu apasati furtunul sa nu obturati orificiul prin care se extrage uleiul. La capatul de extragere puteti folosi un bidon de 3-5 litri pentru colectare.

Dupa ce s-a extras uleiul, trebuie desfacut filtrul de ulei. Sub motor se afla carcasa neagra din plastic in care se afla filtrul. Se pune un recipient de colectare ulei dedesupt, apoi cu o tubulara de 27″ se desface carcasa filtrului. Filtrul va fi plin cu ulei si va mai fi o usoara scurgere de ulei din motor.

Verificati in cartea masinii sau in caietul service sau in specificatiile producatorului (internet), ce fel de ulei trebuie folosit. Cel mai des se foloseste ulei 5W40.

Dupa scurgerea completa, se ia uleiul nou si se umple filtrul de ulei, apoi se aplica ulei si pe garnitura de cauciuc. Se remonteaza filtrul in carcasa si carcasa la motor. Urmeaza turnarea uleiului in motor prin orificiul busonului. Cantitatea la Smart 450 e de 2,7 litri, iar pentru siguranta verificati in specificatiile producatorului. Multe recipiente de ulei sunt gradate si va ajuta sa apreciati cantitatea pe care o turnati.

La final verificati pe joja sa fie nivelul intre minim si maxim. In cazul in care depaseste maximul, asteptati cateva minute “sa se aseze” si daca in continuare se depaseste maximul, scoateti surplusul.

Urmeaza filtrul de aer, care se afla deasupra motorului in partea stanga. Carcasa lui are clipsuri metalice care trebuiesc desfacute si scos capacul afara. Filtrul cilindric e prins pe capete, un capat este mobil si trebuie impins catre exterior, iar filtrul poate fi scos. Se curata interiorul carcasei si se monteaza noul filtru, apoi remontati carcasa.

Filtrul de combustibil se afla sub pragul drept inspre roata spate. E nevoie de ridicarea masinii pentru a avea acces la el si pentru inlocuirea lui. La finalul intregii operatiuni de revizie, se pune contactul de 2-3 ori pentru a trece combustibilul prin noul filtru si pentru o pornire mai usoara.

Filtrul de polen se gaseste in partea din fata a masinii, intre capota si parbriz pe partea pasagerului. Se scoate capacul “din gratii” prin rasucirea incuietorii cu cheia masinii sau cu o surubelnita. Carcasa neagra din plastic are clipsuri din plastic ce trebuiesc desfacute si extras capacul afara…parte care e dificila si necesita rabdare. Se inlocuieste filtrul si se aseaza in pozitia corecta incat sa se poata inchide capacul carcasei. Cea mai mica abatere de pozitie face capacul aproape imposibil de inchis.

Revizia se incheie cu resetarea in bord a kilometrajului pentru urmatoarea revizie, si un video explicit se poate vedea mai jos. In video e un Smart 451, diferenta fiind doar pozitionarea butonului care la Smart 450 este pe laterala stanga, nu in fata.

Nu uitati sa treceti in caietul service toate datele privind revizia, va puteti inspira din reviziile trecute. Urmatoarea revizie se face in 10.000 km sau dupa 1 an.

Smart Fortwo 451

In prima parte a articolului enumeram filtrele. In cazul motorului de 1.0 benzina de origine Mitsubishi, nu se schimba filtrul de benzina, el vening in componenta pompei de combustibil. In descrierea de mai jos vor aparea diferentele fata de modul in care se lucreaza la 450.

In privinta uleiului, avantajul la 451 este faptul ca are buson pentru scurgerea uleiului.

Filtrul de ulei este tot sub motor si se desface cu o cheie reglabila universala de desfacut filtre de ulei.

Cantitatea de ulei pentru motorul diesel este de 2,7 litri, iar pentru motorul pe benzina este de 3,2 litri.

Filtrul de aer este pozitionat tot in partea de sus-stanga a motorului, iar carcasa este prinsa asemanator in clipsuri. Forma filtrului de aer este dreptunghiulara.

Filtrul de habitaclu se schimba din interiorul masinii. Langa blocul pedalier veti observa un capac din plastic ce poate fi indepartat si scoateti filtrul. Operatiunea e mult mai usoara decat in cazul vechiului model si o puteti vedea mai jos.

Intervalele de revizie sunt mai mari, in cazul motorului pe benzina ele ajung la 20.000 km sau la 1 an. Inginerii service sunt de parere ca daca se circula preponderent urban, acest interval este prea mare si ca este indicat ca revizia sa se faca cu 5.000 km mai repede pentru prelungirea vietii motorului.

Resetarea kilometrajului de revizie se face ca in video-ul de mai jos, respectand fiecare pas. E foarte probabil sa nu va iasa din prima incercare, asa ca repetati procedura.


Referinte: despresmarturi.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s